Sunt la urma urmei un fenomen social

Hristos a Inviat! Ca in fiecare an de Pasti - ca de altfel si de Craciun si vacanta de vara - Bucurestiul se populeaza cu ceeea imi pare sa fii devenit o categorie sociala aparte. Unii dintre cei mai dragi prieteni ai mei fac parte din ea si berile noastre impreuna, cu fiecare din respectivele ocazii, imi intaresc convingerea ca putem vorbi de un fenomen social. Este vorba despre tinerii romani care invata in strainatate. Mai intai un Erasmus, apoi un masterat, apoi un internship, poate chiar un job. Belgia, Franta, Marea Britanie, sau chiar mai departe de-atat.

continuarea

Foarte foarte adevarat. Bravo.

Fiecare inclusiv subsemnatul Ovi incearca sa scape de etichetari si turma, fie ea chiar si mica si sa fie diferit, dar nu vorbim despre asta.

Sunt cu fundul in mai multe barci poate mai mult de doua in momentul de fata. Sunt curios. As vrea cat mai multe. Sunt speriat de asta, si o sa pierd ceva orice o sa aleg. E ca un joc tampit in care nu poti sa vezi ce cumperi doar sa banuiesti si sa speri. Loto.

Mi-am facut zilele trecute un scenariu semi-horror in care nu ma intorc in Romania decat dupa ani de zile sau deloc. Adica nici macar sa imi reinnoiesc pasaportul. Sunt oameni care au facut asta. Nici macar la sarbatori, nimic si dispare din capul meu. Ar fi greu, dar realizabil si deocamdata pentru mine nu are sens. Pentru ca mie imi place in Romania cu bune si rele si nu ma sperii de cateva ore pe avion.

Acasa e diferit. Pentru ca nu stiu exact ce inseamna dupa ce am plecat la facultate. Pot sa vorbesc despre prieteni, familie, camine, timp liber si momente frumoase, poate sa inseamne o atitudine de strada, un haos care are multe parti amuzante, multe posibilitati si un fel de libertate pe care inca nu l-am descoperit prea bine aici. Si poate nu o sa o fac.

Casa mea o port in spate pe metrou cand ma mut, se modifica in permanenta. Am invatat si inca invat sa nu ma mai atasez de lucruri ci doar de cardul bancar. Raman ceasul desteptator pe care il am de 6 ani, o factura imensa de roaming (si nu, skype-ul nu poate inlocui SMS-ul, surpriza si placerea de a fi sunat chiar si daca e greseala), adresele de mail si cateva site-uri.

Dar nu stiu daca as putea nici sa stiu ca ma intorc definitiv, sa nu mai plec niciodata nici macar in excursie in exterior. Inteleg ce oribil era inainte de '89 si de ce oamenii care inca traiesc cu epoca de aur in cap sunt cum sunt.

Chiar si daca as avea o viata buna cu tot ce imi doresc. Sau nu stiu. Am microbul. Sunt lacom. Chiar nu stiu. Vedem.