Condamnarea oamenilor cu degete mari

Sa ai degete mari e un defect. Sunt condamnat. Nu am reusit sa impletesc la scoala primara. Nu mai pun sa crostez. Nu am o finete de pianist. Totusi cred ca tastez destul de repede. Ar fi imposibil sa nu. Stiu sa cos nasturi si sa astup gauri. Dar sunt departe de a face performante.

Totul devine tactil. Laptop,iPod, iphone, Htc, Nokia, telecomanda. Masa pe care o sa mancam. O sa se generalizeze si apa calda si lumina, cine stie. Deja sunt solutii. Am vazut eu cand eram mic in Star Trek cum chelul ala de Janluc Picard pilota o nava cu ajutorul unui panou tactil. Si vocal. Engage, Mr. Wolf. Warp 9.1. Starlog 2344532423412. Etc Era SF atunci. Si am vazut chestii "touch only" in Conforama cand am mers sa imi caut covor.

Vom trai pe o tableta grafica imensa. In curand vom controla casa din buricele degetelor pe un ecran. Cine poate, pentru ca sunt milioane de optiuni in toate colturile, meniuri prin care sa defilam, steguletze pe care sa dam click prin simplu contact. Pe ecrane mici, cat mai mici, bune sa incapa in buzunar. Cu rezolutie cat mai mare. Pe care sa le conectam acasa la wide-screen HD cu semnal TV direct de la satelit.

Ca apoi sa fim imbibati si controlati de publicitate contextuala. Tv-ul de pe telefon din mana sa stie unde suntem si sa ne propuna restaurantul de paste pentru ca ne plac pastele, chiar de dupa colt. Nimic de descoperit, nimic de explorat. Totul este bine etichetat, categorizat. Iesi din sistem si te pierzi. Nimic de descoperit in afara de o noua optiune marketata in meniu. Totul vine la noi, Elvetia vine sub forma unui hamburger cu branza swiss-style la McDonalds. Lenea.

Ca sa nu pierdem nici o secunda. Ieri am vazut un tip care se uita pe ecranul telefonului la TV, la semafor asteptand verdele. Cu casti. Eu nu existam pentru el. Nici ceilalti oameni de pe strada. L-am simtit cum regreta ca nu dureaza mai mult culoarea rosie. Cat de anormal.

Si nu mai suntem tactili cu noi insine. Cu partenerii nostri. Prezervativ, e super util si necesar, dar pana si asta ne indeparteaza. Cu colacul de la toaleta. Cu natura bio in ambalaje bine vidate in supermarket. Atingem doar plastic. Groaza de fi atins, pe piele, de catre cineva pe strada. Surpriza cand esti privit in ochi, direct.

Oamenii cu degete mari si gesturi bruste, carora le place sa apese pe un buton care culiseaza si face "clac" nu vor fi nicodata tactili cu obiectele mici pentru ca nu au precizia asta diabolica si sunt deja o specie pe cale de disparitie.


Later edit:
Cu adevarat filmul horror al vietii mele ar fi sa am o masa din aia cu ecran si tactila, pe care sa pun mancarea si automat sa se declanseze si imi povesteasca langa, cu meniuri si optiuni in 30 de limbi reteta, mancaruri similare, caloriile, tips pentru zilele urmatoare. Si eu sa dau click si sa vad animatia cu gatitul.
Da, cred ca unele lucruri trebuie sa ramana acolo unde sunt. Si mi-e frica de asta si nu imi cumpar televizor.